joi, 9 iunie 2016

Lucrările Nicoletei Ionescu, delicate precum parfumul florilor de tei




Simplu, dar nu facil, delicat, dar nu fără atitudine, este expozeul artistic al Nicoletei Ionescu,  prin personala de grafică umoristică, deschisă la „Cuptorul cu lemne”, acum, în luna teilor în floare. 

Autoarea este artist plastic și jurnalist prin educație academică, deținătoare din 2013 a unui doctorat în jurnalism la Universitatea București, ilustrator, fotograf, fotomodel, și uneori, deloc întâmplător, grafician umoristic.
Lucrările, realizate în tehnici digitate vectoriale, cu calități vizuale certe, de o simplitate studiată, gravitează într-un stil ușor abstractizat, în care umbra atinge delicat pata de culoare luminoasă. Portretele de actori precum Kate Winslet, Helena Bonham Carter, Marilyn Monroe sau Lucy Lin, de artiști precum Pablo Picasso și ilustrații de carte sau presă, dezvăluie o personalitate agreabilă, delicată în exprimare și atitudine, cu un bun tonus artistic și mult discernământ în alegerea temelor. 
De reținut că unele dintre lucrările expuse au fost premiate în concursuri internaționale de anvergură.
 


Demersul artistic curat, nepărtinitor, delicat – feminin, poetic chiar, se desfășoară cu eleganță într-un spațiu vizual prin definiție zeflemitor, sarcastic, exacerbat, al aroganței stilistice și verbale, acela al graficii satirice de la Clubul caricaturiștilor "Sorin Postolache". În această antiteză benefică, autoarea emoționează cu desenele sale delicate precum parfumul florilor de tei.
Aceste lucrări transferă privitorului un confort special, ce nu ține de vârstă, sex, cultură sau inteligență, având calitatea de a atinge acea parte a sufletului, a copilului din noi, acea zonă de lumină, de siguranță, lipsită de agresivitate și ipocrizie.