sâmbătă, 30 ianuarie 2016

O scrisoare deschisă care ne tulbură profund!



 
C R I S T I A N   M A R C U
 
Graficianul Cristian MARCU a plecat dintre noi de ceva vreme, luând cu sine condeiele colorate și mesajele sale profund spirituale. Zilele acestea ar fi împlinit 57 de ani.

Cineva acolo sus a deschis o ușă pentru el și l-a invitat să sălășuiască în lumina atotcunoașterii, fără de ură, fără de regret, acolo unde timpul nu-și calcă niciodată pe urme.

Aici însă, au rămas amintirile, regretele și singurătatea. 

Am primit o scrisoare de la soția artistului, în care ne povestește despre oamenii de ieri și cei de azi, despre promisiuni și prietenie, despre demnitate și suferință, despre dreptate și adevăr.
O SCRISOARE DESCHISĂ menită să restabilească adevărul prea bine știut de dânsa, în care condensează  o viață de om, o viață de artist, de soț și de fiu.


Poveste de iarnă!

Abia acum, după trei ani, îndrăznesc să-i privesc pozele fără să-mi vină să strig de durere...
Unicul fiu al Mariei și al lui Dimitrie Marcu, vede lumina zilei la Galați, într-o zi geroasă de iarnă. Tatal său, fiu de "chiabur" persecutat de comuniști, abandonându-și facultatea, a trebuit să se ascundă prin șantierele țării, ca să poată supraviețui. Acolo a întâlnit-o pe Maria, o educatoare de la Cheile Bicazului. Întorcându-se în orașul natal, Dimitrie Marcu și-a terminat studiile universitare devenind astfel profesorul multor generatii de hușeni. Când Cristi a crescut, temperament vulcanic, fire boemă, cutreiera dealurile înalte ale Hușilor, un oraș ca în povești, cu o așezare de relief de o frumusețe rară.
Atras de artă încă de mic, începe să deseneze. Am aflat târziu că ar fi fost "un elev problemă": cu o personalitate puternică, în ciuda trupului sau firav, avea curajul să nu se lase umilit.
Mediul natural romantic, al patriarhalului oraș, i-a hrănit imaginația artistică. Încurajat de directorul casei de cultură, de la vremea aceea, a început să facă filme de animație (visul lui de copil).
După terminarea liceului, Cristi se îndreaptă spre București, pentru a urma cursurile facultății de Arte Frumoase. Studiază desenul în atelierul unui remarcabil profesor universitar, care îl încurajează foarte mult.
Câțiva ani mai târziu, se angajează la "Anima Film", unde este desenator și apoi regizor de film.
După anii '85, începe să publice grafică satirică în ziarele timpului. Astfel, în decursul a 30 de ani, va publica aproape în toate ziarele și revistele bucureștene. Succesul lui profesional se bazează mult pe muncă și căutare. Cu o minte creativa și un desen care are o inocența a culorii și a liniei, începe să caștige premii naționale și internaționale
Personalitate controversată, Cristian Marcu, inițiatorul multor proiecte culturale, inclusiv la Huși, în orașul natal, pune bazele unui salon de grafică satirică și adună an de an, tot mai mulți talentați graficieni.
După dispariția sa, opera Cristian Marcu s-a risipit ... recunosc, și datorată stării mele de vulnerabilitate de la acea vreme.
Multe din lucrările trimise la saloane internaționale au rămas acolo! Lucrările de la "Jurnalul Național" au fost vândute, cu tot cu drepturi de autor! L-au "recompensat" cu banii de înmormântare, descotorosindu-se însă înainte de a muri de el! Era bolnav!
Multe dintre ele sunt la Huși, în patrimoniul Casei de Cultură.
Macar de le-ar fi adunat într-un mic muzeu, cum au promis, imediat după decesul sau! Restul, au fost încredintate unui "prieten", care i-a promis privindu-l în ochii săi de muribund, că nu se va pierde munca sa de peste 30 de ani! 
Numit post-mortem "cetățean de onoare al orașului Huși", nu a schimbat cu nimic situația! Mama sa, care a supraviețuit pierderii unicului său fiu, este și acum umilită pe străzi, fiind bolnavă de Alzheimer, jefuită, fără ca autoritățile, care cunosc adevărul, să facă ceva!
Salonul de la Huși, copilul său de suflet, nu poartă numele său, așa cum s-ar fi cuvenit..., cum i s-a promis! 
Într-un cimitir, de provincie, se află rămășitele pământești ale creștinului Cristian.
Marea sa iubire a fost pentru Hristos! 
Nimic nu a întrecut-o pe aceasta! Un om înalt în spirit, rafinat intelectual, cu un temperament de foc, inconvenabil pentru unii, Cristi Marcu, s-a întors de unde cu 30 de ani in urma, venise.
Pe o ploiaie liniștită ... .într-o zi de vară insuportabilă, fără să fie condus pe ultimul drum de nici un coleg de breaslă.
E greu să trăiești lângă un artist care face artă pentru artă, și nu pentru bani, lângă un om care creează și nu face șuruburi... E nevoie de liniște, de renunțări ... și de frustrări!
I-am spus că l-am iubit, chiar înainte de a intra în comă, în ultimile sale zile ... Și mi-a șoptit  "...eu te-am iubit mai mult...și tu mai mult, ...și eu...." Zâmbea, cu resemnare!
A murit, cu demnitate, așa cum a trăit.
Nu s-a plâns niciodată, deși a suferit enorm.
Un om cu o sensibilitate pe care puțini au înțeles-o....

Iolanda Marcu
30.01.2016

N.B. Imagini publicate cu permisiunea soției artistului, Iolanda Marcu

miercuri, 27 ianuarie 2016

Salonul "REQVIEM PENTRU UN CRĂCIUN ÎNSÂNGERAT" la Biblioteca Națională a României



Salonul Internațional De Arte Plastice, Ediția a XV-a
REQVIEM PENTRU UN CRĂCIUN ÎNSÂNGERAT
dedicat martirilor Revoluției Române care și-au dat viața pentru libertatea poporului român în Decembrie 1989
Curator: Ilie Roșianu
Dintre invitații speciali care au luat cuvântul:  eseist de artă Armand Steriadi și reprezentanți ai organizatorului

Salonul a ajuns la ediția a XV-a, o vârstă considerabilă pentru o un subiect atât de controversat precum "Revoluția română din Decembrie 1989". Totul datorită prof. drd. estetică Ilie Roșianu, care cu dedicație și perseverență ne-a dus gândurile și emoțiile dincolo de ceea ce pare să fie realitatea, dincolo de controverse și ambiții, într-un spațiu dedicat artei și spiritualității românești.

Pe parcursul edițiilor anterioare, salonul a poposit în inima unor orașe martir, precum Timișoara, Sibiu și București, reunind pe simeze artiști foarte cunoscuți dintre care amintim, dintr-o listă mult mai lungă: Viorel Grimalschi, Daniela Frumușeanu, Adrian Zisu, Cătălin Bădărău, Vasile M. Murivale și Valeriu Șușnea.

Poate entuziasmul pentru subiect a pălit în timp, dar acest Salon ne amintește mereu și mereu de România, de oamenii ei, de mentorii ei, de eroii ei. Trebuie să recunoaștem că fiecare generație a trăit evenimentele ei, unele rămânând pentru totdeauna în istorie. Ori evenimentele din decembrie 1989 vor rămâne mereu scrise în istoria românilor sub numele de "Revoluția din Decembrie 1989".

Salonul reprezintă un omagiu adus martirilor, decedaților și răniților Revoluției din 1989 precum și o mângâiere adusă urmașilor acestora, dar mai ales, o reverență imperativ necesară în fața emoțiilor pure, a sacrificiului voluntar sau involuntar, a spiritualității românești conservate de generații și promovate prin exemplul propriu de lideri de opinie, de moralitate sau cultură, dintre care amintim pe Corneliu Coposu, Petre Țuțea, preot Arsenie Boca, Eugen Ionescu.

 

Expoziția a decantat amintirile referitoare la evenimentele ante, din timpul și post Crăciun 1989, parcurgând drumul lung al celor 26 de ani de democrație actuală și păstrându-le pe acelea care, încă ating sufletul celor rămași: morți în stive și răniți, pete de sânge parțial acoperite de zăpadă, tancuri și sorcove, cruci de căpătâi, corpuri aflate încă sub tortură, ș.a.m.d.


Pe lângă lucrările legate direct de subiect apar și lucrări care ne aduc aminte de alți români care au marcat spiritualitatea românească, poezia sau muzica românească și lăcașuri de cult cunoscute.

Se poate spune că expoziția și-a atins scopul propus și de acestă dată, trezind în privitor emoții, uneori artistice, uneori sufletești, alteori și una și alta.
Cert este că peste 70 de artiști au animat simezele Galeriei Symposium a Bibliotecii Naționale a României, timp de o lună.

O lună în amintirea acelor evenimente și acelor oameni să fie, oare, prea mult pentru prea puțin ori prea puțin pentru prea mult?


N.B. Afișe realizate de Irina Iosip la solicitarea curatorului