miercuri, 11 ianuarie 2012

Anul KLIMT – 2012, Viena sărbătoreşte 150 de ani de la naşterea lui Gustav KLIMT

Muzeul Belvedere din Viena deţine cea mai mare colecţie de tablouri ale lui Gustav Klimt din lume.
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea artistului austriac Gustav Klimt (1862-1918), muzeul pregăteşte o expoziţie gigant, într-o prezentare originală, cu toate toate picturile artistului păstrate în muzeu. Spre deosebire de cele mai multe expoziţii din ultimii ani, aceasta nu se va ocupa de relaţiile stilistice sau contextele istorice al artei sale, ci se va concentra pe lucrări individuale ca atare - cu privire la mesajul pe care fiecare dintre aceste capodopere le transmite spectatorului.


Această aniversare, invită practic la studiul fiecărui an în parte, chiar şi dincolo de moartea artistului. Focalizarea expozitiei se va face, astfel, asupra istoriei, până în prezent neglijate, privind modul de receptare a artei şi personalităţii lui Klimt. În aceşti 150 de ani, Klimt a devenit un fenomen, nu numai în teoria artei, ci şi în istoria contemporană. Abordarea interdisciplinară,  selectarea obiectelor, precum şi formatul show-ului grafic şi multimedia, va contribui cu siguranţă la înţelegerea la un alt nivel a artei lui Klimt precum şi a consecinţelor artei sale.

Cu Gustav Klimt şi Josef Hoffmann, muzeul aduce un omagiu celor doi pionieri ai modernismului, într-o expoziţie cuprinzătoare, care în acelaşi timp introduce "Anul Klimt 2012". Pictorul Gustav Klimt (1862-1918) şi arhitectectul şi designerul de interior şi de produs Josef Hoffmann au împărtăşit o viziune comună în artă, care a atins ânsă, toate nivelele vieţii celor doi.
Timp de două decenii, ei au fost alături în activităţile lor artistice şi sociale, chiar dacă intensitatea colaborării lor a variat. Au frecventat aceleaşi cercuri, au lucrat pentru aceeaşi clientelă şi au fost amândoi personalităţi de frunte în viaţa artistică a Vienei anilor respectivi.

Proiecte remarcabile precum expoziţia Beethoven din 1902 şi Palatul Stoclet din Bruxelles, care îşi sărbătoreşte aniversarea a 100 de ani în acest an, au fost repere pentru generaţiile viitoare. Klimt şi Hoffmann s-au străduit să stabilească o armonie între artele vizuale şi artele aplicate şi să stabilească noi repere în Europa privind conceptul de "Gesamtkunstwerk".

Prin intermediul a numeroase tablouri, planuri originale, reconstituiri elaborate, modele şi documente istorice, spectacolul de la Muzeul Belvedere ilustrează geneza şi impactul de anvergură al proiectelor lor comune şi elucidează schimbul intensiv cu scena de artă belgiană care a influenţat permanent evoluţia modernismului vienez.

Un mozaic de informaţii pot fi citite
în limba română pe
  http://www.vienna.info/ro/sightseeing/museums-exhibitions/klimt2012