vineri, 27 mai 2011

„Despre Elena în general”, Marilena MURARIU, galeria Simeza, Bucureşti

  
Desigur, semnificaţia ilariantelor scene este deschisă interpretărilor iar tratarea lor oximoronică urmăreşte depăşirea simplei contradicţii din antinomia „râsu-plânsu”, cea dintâi care ne vine în minte în contact direct cu pictura.Titlul expoziţiei însuşi, datorită ambiguităţii sale, sugereză că „în special” în expoziţie ar fi vorba despre altcineva, poate despre oricare dintre noi – un posibil răspuns s-ar afla în „anonimele” portrete în uniformă care completează „modelele criante” de pe suprafeţele mari. Dincolo de posibile alte tălmăciri credem că importantă rămâne determinarea artistei de a încălca tabuuri. Nu în sensul abaterii de la normele consacrate ale artei în sine – cel mult depăşirea inerţiilor propriei arte – cât violarea unor convenţii sociale, a unor credinţe înrădăcinate ale publicului, pe care îl invită acum la o „dezbatere” neconvenţională asupra conştiinţei individuale." (extras din Catalogul expoziţiei, Marian Constantin)
 


„Despre Elena în general”, expoziţia abia închisă a Marilenei MURARIU, provoacă în continuare alte şi alte comentarii şi controverse în mass-media şi lumea artelor, subiectele în discuţie fiind încălcarea tabu-urilor de către un pictor femeie, personajele integrate în lucrări, valoarea actului artistic în contextul dat ş.a.m.d.

Cert este că Marilena MURARIU, personalitate a contrastelor şi a cuceririi de sine prin explorarea exteriorului înconjurător, a interiorului personal şi a exprimării fără inhibiţii, a generat o expoziţie eveniment, un discurs de anvergură, polifaţetat, ce impune respect faţă de tăria de caracter şi determinarea umană şi artistică a autoarei.

Indiferent de interpretările posibile: politice, etice, filozofice sau atistice etc., cert este faptul că acest demers (putând fi caracterizat ca fiind şi social prin implicaţiile ulterioare), deschide cutia Pandorei pentru reprezentările satirice în arta contemporană românească din zona artelor aşa-zis „grele”.

Foarte interesantă metafora expoziţiei, inedită alăturarea de personaje ca o punte peste timp, şocant conţinutul, dar mai ales modul de exprimare, toate fiind calculate pentru un impact public cât mai puternic.

Marilena MURARIU lucrează cu uneltele prezentului: dezgolirea fără inhibiţie fizică şi morală, grandomanie, mistificare, opulenţă sfidătoare, oportunism etc, totul expus la scară mare, la propriu şi la figurat.



Cazul Elenei Ceausescu ca om şi politician, nu este unic in lume, dar înfăţişarea ei şi a contemporanilor noştrii intr-o astfel de postură explicită, este totuşi o surpriză de proporţii.

Câteva tabu-uri sunt arse prin această expoziţie, printre care şi faptul că femeile, prin natura lor delicată, nu pot şi nu trebuie să ilustreze scene atât de explicit sexuale. 
O Elenă puternic erotizată, voluptoasă, ludică, acordând graţiile sale cu aceeaşi dezinvoltură tuturor participanţilor la joc, personalităţi româneşti din trecutul comunist şi din cel postdecembrist în egală măsură, mereu satisfăcută, indiferent de conjunctura în care se află, este catalizatorul unor metafore vizuale inspirate dintr-o realitate mai mult sau mai puţin obiectivă.

 


Recunoaştem o Elenă în fiecare domeniu al vieţii publice: justiţie, mass-media, politică, cultură etc, sau în caracterul fiecărei persoane publice. În toate este implicată o manevrare ideologică, în toate este câte o Elenă.

Omniprezenţa acesteia insinuează subtil, multe posibile înţelesuri dar şi interpretări care poate nu justifică totdeauna prezenţa tuturor personajelor, în toate contextele din imagini.

Metafora şi compoziţia induc privitorului un umor de loc confortabil, generator de întrebări şi nelinişti, iar dacă exprimarea atinge poate uneori cote prea largi de libertate, putem spune că aceasta este gândită în slujba unui mesaj asumat în totalitate. Dimensiunea mare a lucrărilor impresionează şi intimidează în acelaşi timp, confirmând încă o dată, dacă mai era cazul, determinarea artistei în demersul său.




Ca şi titlul expoziţiei, titlurile lucrărilor sunt voit aiuritoare, uneori subversive, ce incită la analiză şi lasă ca misterul să fie dezlegat numai de imagine, căutarea fiind astfel mai delicioasă: „În general, politician”, „În general, actor”, „În general, jurnalist”, „În general, vecin”, „Originea Lumii Noi”, „Freci Can-Can”, „Presidents are Girl's Best Friend”, „Hai să ne lustrăm sâmbătă seară, iară !” etc.

In tot acest amestec de neconvenţional şi inedit, arta picturală a Marilenei MURARIU este peste tot recognoscibilă şi firească, iar tuşele delicate de culoare crează un contrast binevenit cu ideea lucrării.



Criticii de artă Marian Constantin şi Vlad Morariu aduc, în Catalogul expoziţiei, pe lângă aprecierile critice corespunzătoare şi ample devoalări ale evenimentelor şi contextelor ce au generat ideatica demersului vizual.

Evenimentul ce rămâne de referinţă, va fi urmat cu certitudine de o avalanşă de manifestări asemănătoare mai mult sau mai puţin artistice, dar şi de show-urile mediatice corespunzătoare, politizate sau nu.