joi, 3 iunie 2010

Lansarea primului roman grafic din România, "Persepolis" al autoarei Marjane Satrapi



Bucureşti, 08 Iunie 2010 - Editura ART şi Asociaţia Jumătatea plină vă invită marţi, 8 iunie, la ora 18:30, la Cafe Verona, să bem un ceai şi să stăm de vorbă despre prima colecţie de romane grafice de pe piaţa editorială românească.

Printre invitaţii care vor despica în patru firul din Persepolis se vor număra Adrian Cioroianu (istoric, jurnalist şi eseist pasionat de benzi desenate), Alexandru Ciubotariu (streetartist şi autor de benzi desenate), Miloš Jovanovič (Hardcomics) şi Anamaria Pravicencu (Jumătatea plină).

Persepolis este autobioagrafia alb-negru a autoarei franceze de origine iraniană Marjane Satrapi, traversând graniţele dintre culturi cu luciditate şi simţul umorului. Inclus în toate listele de „lecturi obligatorii\' când vine vorba de romane grafice, romanul în benzi desenate este revizitarea, la persoana întâi, a copilăriei pe care Satrapi şi-a petrecut-o la Teheran, într-o familie cu convingeri de stânga, implicată în mişcări politice încă de dinainte de Revoluţia Iraniană. Urmează anii petrecuţi la liceu în Viena revenirea în Iran, spre sfârşitul războiului cu Irak, şi plecarea definitivă în Franţa. Vălul care acoperă, de regulă, sensibilele chestiuni legate de politică, religie şi istorie se ridică în cartea autoarei stabilite în Franţa pentru a face loc multor nuanţe de gri camuflate în imagini exclusiv alb/negru. Dincolo de privirea de insider pe care o aruncă în „măruntaiele\' unei lumi conflictuale, Persepolis (de)construieşte în cele aproape 400 de pagini o altă dimensiune familiarizată cu tabuul: condiţia femeii în lumea islamică. Fără să cadă în păcatul tezismului, Satrapi găseşte fomula perfectă între episoadele dramatice, umorul (de cele mai multe ori negru) şi analiza socială, fără să neglijeze ritmul poveştii.

Persepolis s-a vândut în peste două milioane de exemplare şi a fost de mai multe ori premiată la prestigiosul Festival de Benzi Desenate de la Angoulême (Franţa), iar în Spania a fost recompensată pentru mesajul antifundamentalist. Transformată într-un lungmetraj de animaţie, ai cărui coregizori au fost chiar Satrapi şi artistul Vincent Paronnaud, Persepolis a primit în 2007 Premiul Juriului la Cannes, fiind nominalizat şi la Oscaruri.

Marjane Satrapi (n. 1969, în Iran) şi-a petrecut copilăria în Teheranul de dinaintea Revoluţiei Iraniene, teama părinţilor de violenţele politice determinând-o să urmeze liceul la Viena. Întoarsă în ţara natală, a mers la universitate şi s-a căsătorit la 21 de ani, pentru a divorţa trei ani mai târziu. După un masterat în comunicare vizuală urmat la Teheran, Satrapi a plecat la Strasbourg, pentru a se stabili apoi la Paris, unde lucrează ca ilustratoare şi regizoare. După succesul Persepolis - atât în benzi desenate, cât şi în formula animată, Satrapi colaborează acum cu artistul şi regizorul Vincent Paronnaud la adaptarea unui alt roman grafic al său, Poulet aux prunes. Îîn 2009 a fost numită Doctor honoris causa de către Universitatea Catolică din Louvain, Belgia.

După aproape trei ani de activitate, Editura ART s-a fixat în conştiinţa publicului prin cel puţin câteva colecţii: „Cărţi cardinale“, „Demonul teoriei“, „Dulapul îndrăgostit“, seria de autor J.M.G. Le Clézio, precum şi cărţi ilustrate. Nu facem recomandări speciale, lăsăm cititorilor noştri plăcerea şi dificultatea alegerii.

(comunicat: Editura ART)