marți, 13 februarie 2018

Artistul și Arta sa

 

„Cel care lucrează cu mâinile, cu capul său și inima este un artist”

Francisc de Assisi


Arta înseamnă o ucenicie și o mucenicie continuă. Cine doreşte cu adevărat să reuşească "trebuie să facă ucenicie pe viaţă", spunea Tudor Arghezi. Îmi amintesc acum de Luchian, care, bolnav fiind, lucra cu pensula legată de mână, iar Beethowen, după ce a asurzit, a compus nemuritoarea Simfonie a-IX-a, păstrând tactul și amintindu-și sunetele și posibilitățile lor de îngemănare auditivă.

Să nu uităm vorbele lui Francisc de Assisi: "Cel care lucrează cu mâinile este un muncitor. Cel care lucrează cu mâinile sale și capul este un meseriaș. Cel care lucrează cu mâinile, cu capul său și inima este un artist."
Toată viața învățăm, iar atunci când nu o mai facem înseamnă stagnare. Învățăm din învățăturile altora și din experiențele proprii. Cea mai persistentă și importantă învățătură este ultima, căci produce o seamă de emoții ce premerg actul creației. Sedimentarea, decantarea și sistematizarea informațiilor și emoțiilor permite construirea unui drum propriu în artă, la care se accede cu sinceritate și talent.Nicio societate nu și-a recunoscut valorile. Dotați cu talent, personalitate și o viziune proprie asupra celor care-l înconjoară, fiind și exprimându-se mai altfel, artiștii au fost criticați, marginalizați sau excluși din Cetate. De aceea, se poate spune că drumul în artă este mai greu, dar este mai interesant și mult mai frumos.

Pe lângă cucerirea valorilor culturale ale societății și vremurilor, cucerirea de sine prin și pentru artă în ceea ce-l privește pe artist este una dintre condițiile necesare supraviețuirii spirituale.
 
Așadar, una dintre cărămizile unei culturi solide este arta, ca o sinteză a simțirii, gândirii și a cuceririlor tehnice, tehnologice și ideatice ale societății. Arta este un seismograf foarte fin al stării societății cu tot ceea ce se întâmplă acolo. De aceea, ea are un rol esențial, valabil mai ales în societățile democratice, în semnalarea și corectarea deviațiilor petrecute în societate.

Chiar dacă raportul estetic-concept s-a inversat în societatea actuală, rolul estetic al artei a rămas la fel de util și necesar în societate. Bunăstarea psihică și morală este condiționată și de acest aspect al artei.

Un om sensibil nu poate trăi într-un mediu îmbâcsit de nonvaloare estetică, în lipsa unei contraponderi, care să creeze starea de confort sau de cel puțin suportabil spiritual și moral. Cel mult poate vegeta. Omul poate trăi fără văz, auz sau motricitate, de exemplu, dar fără spiritualitate nu poate trăi cu adevărat. Ori arta este un vehicul de spiritual.

Față de acum 100, 50 de ani și chiar mai puțin, criteriile de evaluare a unei opere de artă s-au modificat, accentul se pune mai mult pe cultură și interdisciplinaritate. Calibrarea la realitatea contemporană cu măsura valorilor general umane, având atenția îndreptată spre nou, posibilități de dezvoltare și înnoire este, astfel, necesară.

Arta este acum utilizată în varii domenii ale vieții publice: marketing, inginerie, educație etc. dar și ea uzează din ce în ce mai mult de aproape toate domeniile științei și culturii. (...)

Actul de cultură este un vehicul de idei, concepte, trăiri cu două sensuri. Pornește de la artist cu încărcătura specifică emoțională și ideatică către receptor, care la rândul său întoarce către artist un set de interpretări și trăiri care nu sunt neapărat comune cu ale acestuia. Producerea și receptarea artei sunt acte de cultură. Schimbul realizat între autor și receptor este eficient în cazul deținerii unei culturi aprofundate și al transferului de concepte/sentimente general umane. Acestea din urmă, singure, însă, „ating” cu predilecție un public necultivat. (...)

Încarcerarea unei opere sau a unui autor într-o grupare sau alta, sau într-o mișcare artistică, simplifică excesiv lucrurile, mai ales în cazul artei contemporane și mai mult, în cazul artei postmoderne: autorul nu este constant în timpul vieții în alegerea subiectelor, trăirilor, informațiilor acumulate sau pur și simplu al performanței argumentației. Suportă influențe și influențează. Caută și găsește în timp subiecte și modalități de exprimare care i se potrivesc mai bine și care să-l reprezinte. Omul în general, deci și artistul, este subiect de transformare și evoluție.

Ideea că, în fiecare lucrare, artistul trebuie să aducă ceva nou, cel puțin față de propriile lucrări mi se pare relevantă. Același subiect, tratat ideatic în același fel, cu aceleași concluzii plictisește. Mai este acceptabilă utilizarea unor tehnici sau culori diferite. Dar să te copiezi pe tine însuți este, cel puțin, dovadă de nesinceritate și lipsă de respect față de ceilalți. (...)

Tehnicile clasice în artă sunt oarecum perimate. Instalația, combinația între mai multe genuri de manifestare artistică sau utilizarea unor tehnici și tehnologii noi, solicită cunoștințe din mai multe domenii: știință, istorie, artă, geografie, filozofie, politică etc., deci un public mai cultivat. Acestea, împreună, creează un spectacol variat și intens, astfel că poate fi receptat într-o anume măsură chiar și de un public necultivat.

duminică, 11 februarie 2018

Pierdut talent ...



Talentul se dezvoltă, se pierde?

 

Timpul și experiențele acumulate în timp, noianul de informații din cele mai diverse domenii, presiunile familiale sau sociale pot eluda sau inhiba abilitățile, estompa și deturna atenția spre alte domenii, astfel încât, talentul nu se mai poate manifesta și dezvolta.
Ca un exemplu în extremis, se poate aminti de experimențele Gestapoului, din timpul celui de al Doilea Război Mondial (să nu mai vorbim de cele cunoscute din istoria noastră recentă), care au creat, prin tortura psihică și fizică asupra unor membrii ai rezistenței franceze așa numita „spălare a creierului”, indivizi obedienți, dispuși să-și spioneze și să trădeze camarazii.
Similar, școala sau orice instituție privată sau de stat, persoane sau chiar familia, prin acțiuni incorecte, neprofesionale, pot inhiba dezvoltarea unor talente.
De aceea, putem spune că este o obligație, atât a individului însuși, a familiei cât și a societății de a căuta, găsi și dezvolta abilitățile proprii fiecărui individ, atât pentru împlinirea personală a acestuia cât și pentru a permite funcționarea lui la parametrii maximi în cadrul societății.
O societate fără valori este sterilă, repetă experiențe și greșeli la nesfârșit.
Depistarea și dezvoltarea liberă a talentelor în cadrul societății, asigură, în final, prin cumulul de valori umane (talente) și realizările lor, evoluția acesteia.
Pentru a se manifesta și păstra funcțional un talent, este necesară experimentarea, perseverența, munca, păstrarea focalizării și a țelurilor la parametrii performanți.

 

Talentul în contemporaneitate

 

La ora actuală, la noi, este destul dificil a se depista în modul clasic un talent în condițiile în care nu există personalul specializat și interesat, dar nici societatea care să facă acest lucru, tentațiile și perturbările din exterior fiind foarte multe și puternice.
De asemenea, viteza transformărilor în societatea actuală necesită o adaptare rapidă a individului, ceea ce înseamnă alocarea energiilor în primul rând în direcții esențiale supraviețuirii individuale. Mecenatul nu mai este cultivat, primând interesul material. Chiar și în America, unde arta este sprijinită mai mult de mediul privat, există cu certitudine interese cu substrat material în orice acțiune.
Interesele și profesiile la modă, precum și scopurile predominant pecuniare perturbă și ele evoluția și manifestarea talentului individual.
De partea talentaților este dezvoltarea tehnică și tehnologică, care permite manifestarea în cele mai variate domenii. Este vorba de accesul mai rapid și mai complex la cultură și informație.
Tehnica și tehnologiile au devenit unelte accesibile unei mari mase de indivizi. Astăzi, ele favorizează utilizarea intelectului și mai puțin a fizicului, ceea ce ar presupune ieșirea în evidență a mai multor talente. Proporțional, la masa de indivizi, se spune că ponderea este aceeași, astăzi cu cea de ieri. Astăzi, față de ieri, calitățile cerute sunt altele, dar nivelul de performanță același.
Și totuși, având în vedere faptul că organul nostru numit creier este mai puternic stimulat în societatea contemporană, credem că este posibilă o creștere a numărului de indivizi cu IQ ridicat, în condițiile utilizării aceluiași standard de măsură a inteligenței ca până acum.

miercuri, 24 ianuarie 2018

luni, 1 ianuarie 2018

The 10 th AMATERAS International Annual Paper Art Exhibition


 
10 th AMATERAS International Annual Paper Art Exhibition
The event is the  part of Sofia Paper Art Fest 2018 - Twice Awarded with European Label 2015-2016  and 2017 - 2018 for Innovations from Brussels Commission.
The Congress of IAPMA will be hosted in Sofia by Sofia Paper Art Fest.

The AMATERAS Foundation in Sofia, Bulgaria has the pleasure to launch series of international paper art events in the period of the Congress of IAPMA.

After its successful seventh  editions, showing many paper artists from more than 24 countries, AMATERAS Foundation has pleasure to announce this year’s
exhibition/competition for paper art in 2D and 3D, created by artists from all over the world without restrictions of techniques, styles or materials. 
This exhibition is for small paper works and will be held from 9 of May – 22 May, 2018 at One Gallery, Sofia, Bulgaria. 
 
An international jury of selection will award prizes for
Prizes and Awards:

·        Grand Prix AMATERAS              500 Euro & Certificate
·        Award for INNOVATION            200 Euro & Certificate
·         Award for YOUNG ARTIST        200 Euro & Certificate
·        Award for Bulgarian artist         Exhibition and Certificate
·        One Special Certificates for versatility of all 3 entries winner
·        Three Certificates for Honorable Mention     (good/high performance)

Please find the Regulations and Entry Forms as an attachment to this email, or for more information and to download Regulations

Entry Form  directly in Doc format or Pdf written not by hand! This information is for the catalog and returning the works.
dead-line for applications 1 of March 2018

please visit our website: www.amateras.eu

Or contact Daniela Todorova, M.A. at:  paperart@amateras.eu
 
Daniela Todorova MA
www.amateras.eu
www.danyo.amateras.eu
www.stainedglass.amateras.eu
-- 
Daniela Todorova MA
www.amateras.eu
www.danyo.amateras.eu
www.stainedglass.amateras.eu
 

miercuri, 27 decembrie 2017

Thank you for wishes! Happy New Year 2018!




Thank you for wishes, dear friends! 
Happy New Year 2018!

Salt & Pepper Magazine







duminică, 24 decembrie 2017

marți, 19 decembrie 2017

Happy Winter Holidays!





A Very Happy Holiday Season !
 A Happy New Year 2018
Bursting with
Health, Happiness and Creativity !
Warm Holiday Greetings from
Irina IOSIP
http://irinaiosip.weebly.com/
&
Salt & Pepper Magazine
http://saltandpepperm.blogspot.ro/

sâmbătă, 16 decembrie 2017

Talent de talent


Talent versus supradotare, talent versus geniu

 

Supra-dotarea conform accepțiunii pedagogice înseamnă: existența la copil a unei capacități peste medie, de a învăța rapid și cu ușurință volumul de informații propus grupului cu aceeași vârstă, iar din punct de vedere psihologic, supra-dotarea presupune că persoana deține o vârstă mentală superioară celei biologice. Dar din punct de vedere social, supra-dotarea presupune obținerea unor rezultate speciale, deosebite, utile social pe care persoana le poate obține în urma unei educații speciale. În plus, definiția dată de biologie presupune existența la persoana respectivă a unui sistem nervos central ale cărui structură și funcționare să fie astfel dezvoltate încât să-l facă pe individ apt să memoreze, să învețe, să raționeze, peste media populației.
A fi supradotat înseamnă a avea profunzime, originalitate, grad mare de abstractizare a gândirii, trăsături de personalitate, creativitate cu mult peste media omului obișnuit.
Spre deosebire de supra-dotare, talentul presupune excelența cantitativă și calitativă precum au fost descrise mai sus, dar numai pe un anumit domeniu de studiu sau activitate sau pe o anumită zonă de performanță.
În plus, pentru deosebirea dintre cele două, se poate face apel la modelul psihologic Gagné care diferențiază supra-dotarea de talent astfel: supra-dotarea reprezintă perfecționarea / competența peste medie în una sau mai multe aptitudini iar talentul presupune perfecționări peste medie, dar în activități umane.
Geniul presupune în plus față de cele două, o creativitate mult peste medie și o personalitate puternică, puternic motivată. 



Talente și talente


În 1989 a avut loc la Barcelona primul congres „Emotalent” în cadrul căruia a fost abordată tema talentului prin prisma mai multor domenii de activitate. De asemenea, au fost enunțate mai multe puncte de vedere.
În acest cadru, Tannembaum a clasificat talentele pe mai multe categorii: extrem de rare, excedentare, în limite normale, neobișnuite (funcție unicitatea aptitudinilor).
Alții, precum Taylor, au definit mai multe tipuri de talente: talent academic, creativ-productiv, pentru planificare și organizare.

 

Născut sau făcut?

 

Adevărul este cumva la mijloc: s-a demonstrat prin studii de specialitate că acei copii născuți din părinți cu un anume talent au mai multe șanse să dețină acel talent / abilitate dar și că o abilitate înnăscută neexersată rămâne la nivelul unui potențial.
În cazul studiilor pe gemeni identici și fraternali s-a demonstrat că cei identici au avut o incidență mai mare în a deține talentul respectiv.
Ca urmare a numeroase studii, majoritatea psihologilor sunt de părere că rolul genetic este preponderent în existența talentului..

 

Dar, cum îl găsești?

 

Încă din copilărie, acele activități de care copilul este mai interesat, le face cu plăcere și ușurință, trebuie urmărite în mod special de cei din jur.
Sunt cunoscute cazurile în care copilul răsfoiește o carte, se pare că are o plăcere în a repeta acest lucru, dar nu este interesat neapărat de conținutul acesteia, ci imită acțiunile cu importanță în viața adulților. În cazul în care copilul nu solicită repetarea poveștilor, nu urmărește legătura dintre imagini și conținutul poveștilor, nu repetă cu corectitudine și logică cele auzite și nu solicită ascultarea și a altor povești, înseamnă că acesta „lecturare” este un fals și nu reprezintă un talent.
Dacă la vârsta copilăriei, rolul cel mai important îl are familia în depistarea talentului, la vârste mai mari, rolul acestora trebuie completat de societate, care trebuie să ofere oportunitățile, contextul, cu diversitatea și continuitatea necesare pentru depistarea, dezvoltarea abilităților respective, înnăscute sau dobândite.
La pre-adolescență, adolescență și adult, activitățile fiind mult mai bine conștientizate, are mare importanță căutarea rațională și autocunoașterea ca rezultat al unei deplinei sincerități față de sine însuși.
Pentru a se vorbi de talent, copilul sau adultul nu trebuie motivat de un record sau de vreo recompensă, trebuie ca motivarea să fie de natura satisfacerii unei nevoi interioare, unei plăceri personale, fără o motivare rațională anume. Aceste aspecte trebuie avute în vedere în depistarea și dezvoltarea talentului.

duminică, 10 decembrie 2017

Dispariția artistului minimalist de marcă, italianul Enrico CASTELLANI (1930-2017)



Disparița artistului a fost anunțată de galeria londoneză Lévy Gorvy.
Avangardistul italian, decedat pe 1 decembrie a.c. la vârsta de 87 de ani, a lăsat în urma sa o operă care a marcat secolul XX. El este cunoscut pentru lucrările sale monocrome ale căror prețuri ating astăzi cote maxime pe piața de artă.
 
Termenul de minimalism a fost menționat în 1965 de către filozoful englez Richard Wollheim, în articolul intitulat „Minimal Art”, în cadrul revistei Arts Magazine. Acesta definește mișcarea în sensul conținutului artistic minimal, în acord cu "less is more" (mai puțin înseamnă mai mult) după Mies van der Rohe.

De multe ori complet albe, suprafețele pânzelor, prin volumele realizate prin diverse tehnici, inițiază efecte de umbră schimbătoare, funcție de înclinarea față de sursa de lumină. Această abordare considerată ca fiind originală pentru avangarda secolului XX, l-a determinat pe artistul Donald Judd, unul dintre actorii mișcării, să-l numească pe Enrico Castellani „părintele minimalismului”, în articolul său "Obiecte specifice" (1965).


Suprafață albă”(1962), triptic, acrilic pe pânză, 299x381x16 cm


În 1959 Castellani a realizat prima suprafață în relief, dând naștere unei poetici picturale persistent urmată în opera sa, definită de critici „ripetizione differente”, de o puritate extremă, o cale nouă în artă, datorită ritmului exact al spațiilor goale și pline, date de prelucrarea suprafeței.

În cariera sa a participat în multe expoziții de notorietate: Bienala de la Veneția (1964, 1966 - solo, 1984 și 2003), la expoziția „The receptivă Eye“ la MoMA din New York și la Bienala São Paulo în Brazilia (1965). În 1970 a participat la expoziția colectivă "Vitalitatea negativului în arta italiană", curatoriată de de Achille Bonito Oliva, la Palazzo delle Esposizioni din Roma, iar în 1981 a participat la "Identité Italien, L'art en Italie depuis 1959", la Centrul Pompidou din Paris.

Ultimele expoziții au fost 2016 la Dominique Lévy Gallery din Londra (UK) și la New York, iar în 2017 a avut un duo împreună cu la Carl Andre la galeria Meert din Bruxelles.



Expoziţia internaţională “Salonul de Umor” Suceava 2017, EDIŢIA A XXV-A Campionatul naţional de caricatură



joi, 7 decembrie 2017

Miniature Print Competition - The competition accompanies the International Print Triennial in Cieszyn 2017

Miniature Print Competition

The competition accompanies the International Print Triennial in Cieszyn 

KONKURS NA MAŁĄ FORMĘ GRAFICZNĄ  
Impreza towarzysząca Międzynarodowemu Triennale Grafiki w Cieszynie

Deadline for submissions: 2.02.2018
Termin nadsyłania prac: 2.02.2018



Obraz w treści 2


miercuri, 6 decembrie 2017

Un talent, două talente



Comunul dar enigmaticul cuvânt talent

Un cuvânt atât de uzitat dar cu semnificații atât de ascunse pentru marea majoritate dintre noi. Conform dicționarelor explicative, el semnifică o aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu sau capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare.
Limba română abundă de sinonime, cu semnificații parțiale sau metaforice: ca dar, har, aptitudine, dotare, capacitate, înzestrare, chemare, vocație sau ca iscusință, pricepere, îndemânare, dibăcie, dexteritate, dar care per ansamblu pot da o idee asupra acestui termen.
Dar sensul complet al cuvântului nu poate fi găsit numai prin abordarea unică, dintr-un singur domeniu (lingvistic, psihologic, biologic etc.), de aceea se vor enunța mai jos unele sensuri și explicații asupra termenului.
În accepțiunea generală aptitudine înseamnă o predispoziție specială spre ceva anume.
Conform unor teorii din psihologie, talentul înseamna o predispoziție genetică pentru performanța excepțională într-un anumit domeniu: academic sau intelectual, artistic sau creativ, sportiv, tehnic etc.
Excepțional înseamnă a fi semnificativ peste medie. Astfel, copilul sau adultul pot avea înclinații sau aptitudini într-un anumit domeniu fără a fi vorba, însa, despre talent. Acesta poate fi acceptat atunci când performanta sa este semnificativ peste cea a persoanelor de vârsta similară. Spre exemplu, la copii, în domeniul intelectual (cognitiv), la nivel internațional, este agreată ideea că talentul (sau supradotarea) înseamna un IQ general de minim 130 de puncte (conform testelor specifice general utilizate în psihologie).
Abordarea mai complexă din psihologie, descrie aptitudinile ca fiind dispoziții organice sau funcționale pentru care oamenii, cu același nivel mental, se departajează în manifestarea în diferite domenii de activitate. În acest sens, aptitudinile presupun un factor ereditar (totalitatea predispozițiilor), unul de capacitate (obținut prin experiențele de viață) și unul de perfecționare (asimilare, coordonare și diferențierea), la care se ajunge prin exercițiu.


Talent versus potențial

Fiecare copil este special, dar foarte puțini sunt și talentați, talentul fiind foarte rar. La vârste mici, poate fi definit ca talent o abilitate în domenii precum cel artistic sau sportiv. Pentru depistarea acestor abilități este necesară expunerea copiilor la multiple și cât mai diverse experiențe și contexte de învățare. În cadrul acestora pot fi observate domeniile lor de interes și cele în care obțin performanțe mai ușor. Și totuși, aceste abilități, neexersate, rămân la stadiul de potențial.
Aici are un rol important în primul rând familia și apoi școala, pentru a valorifica potențialul și a-l transforma într-un talent.
Chiar și capacitățile excepționale dobândite prin educație au la bază, totuși, o predispoziție genetică excepțională, adică o disponibilitate specială a creierului într-o anumite arie de funcționare.
Trebuie precizat faptul că, dacă asimilează ușor și în timp scurt un volum mare de informații într-un anume domeniu de interes, copilul nu înseamnă neapărat că are un talent ci un interes special.
De asemenea, trebuie diferențiat talentul de acele abilități specifice anumitor tipuri de boală precum ar fi autismul înalt funcțional.
Pentru a se vorbi de talent este necesar ca acel interes să se manifeste într-o activitate creatoare, inovatoare. Deci, talentul presupune o anume dezvoltare a aptitudinilor și o combinare specifică, nu o sumă a acestora.
În ceea ce privește copilul, se poate vorbi de talent dacă acesta manifestă un interes special pentru o activitate anume (de exemplu desen, muzica, matematica, construcții etc) și dacă performanța acestuia în domeniul respectiv depășește semnificativ nivelul vârstei sale.
Abilitățile intelectuale sau tehnice deosebite, însă, pot fi observate abia după ce copilul atinge un anumit nivel de dezvoltare cognitiva și este expus unui context educativ care să îi permită manifestarea acelui potențial.
Aceste abilități trebuie să se manifeste în mod repetitiv, ca o caracteristică, pentru a putea fi luate în considerare în sensul determinării unui eventual talent.
Se spune că toți oamenii se nasc artiști. Totuși, nu trebuie confundată abilitatea de orice fel, cu talentul. Copii, de exemplu, pot face legături surprinzătoare și par a avea o capacitate de abstractizare deosebită și, chiar în lipsa unei îndrumări de specialitate reușesc să surprindă prin reprezentări interesante pentru adulții care sunt deja încorsetați de reguli, experiențe, curicule școlare sau precepte morale și sociale impuse. Dealtfel, temperamentul și personalitatea copiilor preced și domină experiența, iar percepția lor este clară privind lucrurile dintr-un unghi restrâns de vedere, lipsit de experiențe, utilizând numai informații primare, pe care adulții le-au asimilat, uitat sau depășit de mult.

duminică, 24 septembrie 2017

BIENAL DE ARTE DIGITAL 2018, Rio de Janeiro - Brasil




Última Semana! Ainda dá tempo de se inscrever!
Primeiro antes de tudo: Já viu o nosso vídeo?! https://vimeo.com/festivalfad/convocatoriabienal2018
O QUE PROCURAMOS ?
Os trabalhos inscritos devem refletir e trazer para debate a experimentação de novas linguagens com o uso de novas ferramentas e tecnologias. Podem se inscrever profissionais e estudantes de qualquer idade e de diversas áreas, intelectuais brasileiros e internacionais, artistas, criadores, produtores ou coletivos artísticos.
OS INTERESSADOS TEM UMA SEMANA PARA REALIZAR A INSCRIÇÃO NO SITE DO FESTIVAL ARTE DIGITAL. BIENAL TERÁ EDIÇÕES NO RIO DE JANEIRO E EM BELO HORIZONTE
Serão selecionados trabalhos culturais e artísticos que contemplem o tema “Linguagens híbridas”. Os escolhidos irão integrar a programação da Bienal nas cidades do Rio de Janeiro, entre 5 de fevereiro e 18 de março, no Oi Futuro Flamengo, e Belo Horizonte, de 26 de março a 29 de abril, no Conjunto Moderno Da Pampulha - Museu de Arte da Pampulha (MAP), Casa do Baile e Casa Kubitschek; na Casa Fiat de Cultura e no espaço de Invação Atmosphera.
O objetivo do processo seletivo é democratizar e ampliar o acesso à produção digital e à difusão da cultura digital, além de estabelecer relações com novos produtores e artistas nacionais e internacionais. São aceitos trabalhos de cunho artístico e cultural, para uso em exposições e performances – shows, apresentações, intervenções e outros; e de pesquisa, inovação e desenvolvimento, para uso em simpósios, palestras, painéis e oficinas   

SOBRE O TEMA
As configurações atuais da Arte Tecnológica têm se fundido com a vida contemporânea, num processo viral de trocas incessantes entre o mundo real e o simulado. Criam-se trabalhos híbridos, nos quais o digital e o analógico, o natural e o artificial, o real e o virtual, se atravessam. A tecnologia passou a ser vista como um fator constitutivo da vida humana e com a biotecnologia, a própria vida. As pesquisas científicas são reapropriadas e se transformam em linguagens artísticas, através do uso da interatividade, virtualidade, sistemas híbridos e imersão.
Nesta edição especial do FAD, denominada Bienal de Arte Digital, o objetivo será exibir trabalhos e conceitos através dos quais as transformações, ao longo do tempo, dos processos digitais na vida, na criatividade e na sociedade através da arte e da comunicação, criam experiências por meio das hibridações imersivas aos visitantes.

SOBRE O FAD
O Festival de Arte Digital (FAD) é um projeto sobre a exploração inventiva de novas tecnologias no campo da arte e da comunicação. Um dos eixos do projeto é a exibição de instalações de performances e apresentações diversas privilegiando a arte digital (produzida por máquinas, softwares e programação). A formação de jovens criadores é outro objetivo do FAD, com o trabalho de mediação, oficinas do programa educativo nas exposições, além de palestras ministradas por artistas, profissionais de mercado acadêmicos e demais envolvidos nos campos de ciência e tecnologia sendo com nomes regionais, nacionais e internacionais.
Desde 2007, o Festival de Arte Digital espalhou os temas da Arte através de Novas Tecnologias em quatro pilares de ação em Belo Horizonte e Rio de Janeiro/ Brasil. Oficinas, palestras, apresentações e exposições de arte. Neste período foram cerca de 20 mil pessoas, e intercâmbio com muitos profissionais pelo mundo, publicações, pesquisas e prêmios nacionais.
A primeira Bienal de Arte Digital do FAD é uma ótima oportunidade para todos os profissionais, artistas e pensadores que atuam com tecnologia. O objetivo será exibir trabalhos e conceitos nos quais as transformações ao longo do tempo dos processos digitais na vida, na criatividade e na sociedade através da arte e da comunicação, criem experiências por meio das hibridações.

Informações completas: http://bit.ly/FAD2018

Boa sorte!

joi, 21 septembrie 2017

miercuri, 20 septembrie 2017

"ARTA la intrare", un periplu bucureștean cu desfășurare între 19 septembrie și 19 octombrie 2017


Proiectul expozițional "ARTA la intrare", prima manifestare de intervenție urbană de acest gen și amploare, care reunește 23 de amplasamente și arta a 23 de artiști și arhitecți români și străini, este un periplu bucureștean de artă coordonat de Anca BOERIU.

Deschiderea oficială a avut loc la Galeria Galateca, pe 19 septembrie 2017, într-un cadru festiv, prin expunerea unor imagini ce incită la o călătorie de cunoaștere a artei, care coboară de pe soclul său în spații spații publice dar și în spații hibride, respectiv intrări ale unor clădiri sau monumente din București.

Institutul Cultural Român, Centrul de creație, Artă și Tradiție (CREART), Grădinița Icoanei, Ceainăria Bernschutz-Lahovari, Teatrul Nottara, Centrul Național al Dansului,  Muzeul Național al Literaturii, Universitatea Națională de artă, Facultatea de Artă Decorativă și Design, sunt numai câteva dintre locațiile unde pot fi găsite lucrările, din cele mai diferite genuri: instalație, obiect, video, pictură și tehnică mixtă, desen cusut pe hârtie, print, fotografie, gravură etc.

Manifestarea are ca punct fix, central, o expoziție inovatoare, de prezentare a proiectului B-OSA, Playng B-OSA în cadrul galeriei Galateca.


Prezentarea artiștilor și harta locațiilore pot fi găsite pe site-ul artalaintrare.ro